Evenimente banci si credite

  • B.C.R. acordă credite pentru reabilitarea termică a blocurilor

    Datorită convenţiei care a fost semnată recent de Banca Comercială Română (B.C.R.) şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, banca acordă credite cu dobândă subvenţionată integral de stat proprietarilor de locuinţe sau asociaţiilor de proprietari care doresc să îşi reabiliteze termic imobilele. Sumele pot fi utilizate şi pentru repararea sau achiziţionarea cu montaj a unei centrale termice de bloc sau pentru o locuinţă individuală, pentru termo-hidro izolarea acoperişului/terasei, pentru înlocuirea tâmplăriei exterioare, pentru instalarea unor sisteme alternative de asigurare a energiei aferente încălzirii sau iluminatului.

  • Finanţări de la B.E.I. pentru proiecte în construcţii

    B.C.R. anunţă că lansează un program de 75 de milioane de euro pentru finanţarea I.M.M. din fonduri de la B.E.I. Astfel, I.M.M. cu până la 249 de angajaţi, inclusiv cele nou înfiinţate, care doresc să dezvolte proiecte în mai multe domenii printre care şi cel al construcţiilor pot solicita finanţări „în condiţii foarte avantajoase”, spun reprezentanţii băncii. Fondurile vor putea fi accesate sub forma creditelor pentru investiţii, creditelor ipotecare/imobiliare pentru proiecte de investiţii, creditelor pentru capital de lucru, liniilor de credit sau creditelor pentru finanţarea stocurilor.

  • B.C.R. a acordat 10.000 de credite pentru Prima casă

    Banca Comercială Română (B.C.R.) a acordat 10.000 de credite în cadrul programului Prima casă (1 şi 2) în valoare de peste 420 de milioane de euro, susţine Ştefan Coroianu, director executiv Directia Credite Retail a băncii: „B.C.R. a demarat creditarea prin programul Prima casă la începutul lunii august 2009. Am ajutat până acum peste 10.000 de familii să îşi achiziţioneze prima lor locuinţă. După numărul de credite acordate, dar şi prin valoarea acestora – peste 420 de milioane de euro – B.C.R. este liderul acestui program guvernamental.”.

  • B.C.R. nu ştie dacă a micşorat doar numărul comisioanelor

    Reprezentanţii Băncii Comerciale Române (B.C.R.) susţin că au „implementat un nou tarif de comisioane pentru persoane juridice, care aduce o reducere cu 50% a numărului comisioanelor faţă de tariful de comisioane anterior”. Nu ştiu ce înţelegeţi voi de aici, însă pentru mine este foarte neclar. Au redus comisoanele sau doar numărul lor? Tot ei încearcă să lămurească lucrurile. „Clienţii B.C.R. beneficiază, astfel, de o simplificare a structurii de comisioane care a devenit mai transparentă şi mai uşor de urmărit pentru controlul costurilor.”

  • Campanie de încurajare a economisirii prin mărirea dobânzilor

    B.C.R. anunţă continuarea campaniei de încurajare a economisirii prin oferirea de dobânzi speciale, printr-o campanie de promovare în perioada 21 iulie – 31 august 2010 pentru depozitele nou constituite la termen de trei luni in lei, dar şi pentru cele pe şase luni în euro şi dolari. Astfel, pentru cele pe trei luni în lei oferă o dobândă fixă de 7,5% pe an, suma minimă pentru deschidere acestui depozit fiind de 1.000 de lei.

  • B.C.R. îşi invită clienţii la o porţie de reeşalonare gratuită

    Reprezentanţii B.C.R. susţin că banca a implementat o procedură rapidă de reeşalonare a împrumuturilor pentru clienţii cu dificultăţi de plată prin simplificarea documentaţiei pentru aplicarea rescadenţării prin reducerea ratelor lunare cu până la 50% pentru şase luni. Cei care au restanţe sau care estimează că vor avea dificultăţi de rambursare sunt invitaţi să-i contacteze pe cei peste 700 de consilieri din sucursalele B.C.R. care le stau la dispoziţie.

  • R.B.L. oferă o dobândă de 6% şi posibilitatea de a economisi doar 40%

    R.B.L. anunţă că în această lună a lansat o nouă ofertă în gama de produse. Astfel, pe lângă produsul clasic de economisire-creditare, cu o dobândă fixă de 6% pe an la creditul în lei, banca oferă o dobândă fixă de 4,5% pe an la Creditul Locativ în lei. Noutatea acestui produs este aceea că cei interesaţi trebuie să economisească doar 40% din suma contractată, primind, la economiile realizate într-un an, prima de la stat de 25%, în limita a 250 de euro/an, şi o dobândă de 1,5% oferită de bancă. Restul de 60% din suma contractată reprezintă un credit cu dobândă fixă de 4,5% la lei.

  • Dobânzi cu 16% mai mari la depozitele de la C.E.C. Bank

    Începând de astăzi, C.E.C. Bank a anunţat că va încuraja şi mai mult economisirea prin majorarea cu 16% a ratelor dobânzilor practicate la depozitele la termen pe trei, şase, nouă şi 12 luni cu rata fixă a dobânzii, constituite de persoane fizice. Astfel, dobânzile practicate de bancă în funcţie de perioada constituirii sunt:

  • I.S.B. are un capital social cu 50% mai mare

    Reprezentanţii Intesa Sanpaolo Bank (I.S.B.) anunţă majorarea cu 125 de milioane de lei a capitalului social, prin aport exclusiv în numerar al acţionarului Grupul Intesa Sanpaolo. Astfel, valoarea plafonului capitalului social creşte cu 50% de la 251.111.110 lei, până la 376.111.110 lei. În urma acestei majorări, structura acţionariatului băncii a devenit: Intesa Sanpaolo SpA cu 99,5% şi Simest SpA cu 0,5%. Intenţia declarată pentru această creştere a capitalului social este aceea de a susţine consolidarea poziţiei şi a operaţiunilor băncii pe piaţa locală.

  • B.C.R. reduce dobânzile creditelor garantate în euro cu până la 1,25%

    B.C.R. anunţă reducerea cu până la 1,25% a dobânzilor la creditele garantate în euro. Astfel, creditele pentru investiţii imobiliare au o dobândă de Euribor şase luni + 5,25% pentru clienţii cu istoric B.C.R. şi Euribor şase luni + 5,75% pentru ceilalţi clienţi. În acelaşi timp, creditele de nevoi personale garantate cu ipotecă au o dobândă de Euribor şase luni + 5,75%, respectiv Euribor şase luni + 6,25%. În plus, banca anunţă introducerea unui nou produs cu dobândă fixă în primii cinci ani, urmată de dobândă variabilă.

1 / 35
»
Copyright © 2007 - 2010 profitimobiliar.ro
Revista Profit Imobiliar si scoti profit din imobiliare Top66 Statistici
LifeDesign